Vizita la sinistrați din Broșteni, între PR electoral, sarmale, live-uri și spectacol mediatic semnat de Călin Georgescu și George Simion
Potopul de PR: vizita la sinistrați a lui Călin Georgescu
Clopote și „daci” la vizita la sinistrați
Pe 1 august, în Broșteni, vizita la sinistrați a lui Călin Georgescu a avut mai mult iz de festival decât de operațiune de salvare. Dacă te uitai de la distanță, ai fi zis că urmează să fie tăiată panglica la inaugurarea unei stații de metrou subacvatic. Clopotele bisericii băteau vesele, de parcă nu era vorba de un dezastru, ci de venirea unui al doilea Moș Crăciun, unul care, în loc de sanie, vine cu mașina blindată și escortă. Din depărtare, părea că îndată apar „dacii” cu căciuli de blană, în plină vară, semn clar că la noi nu doar istoria e ciclică, ci și febra termică. Atmosfera? Un amestec între parada de Ziua Comunei și un episod de reality show rural.
Lopata lui Călin și sarmalele ca armă electorală
Ajuns în mijlocul apei și al noroiului, Călin preia o lopată și cum un politician nu ratează niciodată ocazia să mimeze munca, a început să mute mâl cu atenția cu care ai muta mobilă chinezească proaspăt montată, atent să nu se strice înainte sau să transpire cumva de poză. A dat trei lopeți, exact cât să fie surprins din toate unghiurile posibile. Dacă Noe avea nevoie de 40 de zile pentru potop, lui Călin i-au trebuit 40 de secunde pentru postare.
Între timp, soția lui oferea sarmale. Dar nu oricum, pe farfurii ca la pomană, cu un zâmbet de parcă ar fi distribuit bilete la concertul vieții. În Broșteni, sarmaua nu mai fost doar mâncare, ci monedă electorală, cine primea, primea și o binecuvântare tacită: „Să ne vedem la vot!”. Vizita la sinistrați a devenit astfel o împărtășanie civică: primești sarmaua, primești și promisiunea.
Cum a oprit vizita la sinistrați munca voluntarilor
Dar partea „de ajutor” a vizitei la sinistrați s-a transformat repede într-un blocaj logistic. Voluntarii care chiar lucrau au fost nevoiți să ia pauză, nu pentru odihnă, ci pentru a nu deranja ședința foto. Noroiul putea aștepta, cadrele nu. Posibil la modul „Nu dați cu lopata, stricați cadrele!”
Un localnic rezumă perfect:
„A venit mai mult de reclamă, cu toți dacii lui.”
Altul completează, cu un zâmbet amar:
„A oprit lucrările pentru o paradă electorală.”
Dacă Noe a salvat vieți, Călin a salvat… like-uri.
Show-ul live: vizita la sinistrați a lui George Simion
Cizme noi și lopată de decor la vizita la sinistrați
Cu o zi înainte de Călin, pe 31 iulie, a venit și George Simion, liderul AUR, cu propria sa vizita la sinistrați. În loc de „daci” cu căciuli, a adus echipă de filmare, doi fotografi și o lopată mai lucioasă decât un microfon de televiziune. Cizmele erau atât de curate încât păreau sponsorizate de o firmă de produse de curățenie.
Simion a intrat în curți, a început să dea la lopată, dar totul era coordonat cu regizorul nevăzut din spatele camerei. Fiecare mișcare părea calculată să fie „naturală” în fața publicului online.
Electrocasnice și promisiuni la vizita la sinistrați
În timp ce curățenia era filmată din toate unghiurile, Simion promitea localnicilor „trinitatea electrocasnică”: aragaz, frigider și mașină de spălat. Parcă era reclamă la Black Friday, nu vizita la sinistrați. Dacă ar fi rămas încă o zi, poate promitea și un sistem home cinema „ca să urmăriți cum vine apa data viitoare”.
Totul, desigur, transmis live pe Facebook, pentru ca fiecare like să fie o confirmare că noroiul a fost dat la o parte… măcar din imagine.
Donații cu CNP și scandalul de la vizita la sinistrați
Momentul memorabil al acestei vizite la sinistrați a fost apelul la donații: contul AUR, cu CNP și număr de telefon obligatoriu. Aparent, salvarea de la inundații vine cu formular completat.
Dar povestea nu se oprește aici. Voluntari de pe teren spun că oamenii lui Simion au încercat să ia mâncarea pregătită pentru pompieri. Când au fost refuzați, a izbucnit un scandal care ar fi meritat și el o transmisie live.
Jurnaliști precum Paul Palencsar l-au numit „impostor cu pretenții de salvator închipuit”, iar fotograful Cătălin Urdoi a scris că „exploatează suferința pentru voturi”. Dacă s-ar fi făcut un manual de „Cum să faci PR dintr-o tragedie”, vizita la sinistrați a lui Simion ar fi fost exemplul de pe copertă.
Călin vs. George: duelul vizitelor la sinistrați
PR folcloric vs. PR live în vizita la sinistrați
Călin Georgescu și George Simion au transformat Broșteniul într-o scenă de competiție politică. Călin a venit cu PR folcloric: clopote, „daci” cu căciuli și sarmale. George a venit cu PR digital: cizme noi, electrocasnice și transmisii live non-stop.
Ambii au folosit lopata, dar mai mult ca recuzită decât ca unealtă. Ambii au zâmbit larg când camera era pe ei. Și ambii au reușit să demonstreze că vizita la sinistrați poate fi mai mult despre imagine decât despre ajutor real.
Cine a câștigat cursa vizitelor la sinistrați
Dacă ar fi să jurizăm, Călin ar câștiga la categoria „Costum popular adaptat la PR”, iar George la „Cel mai lung live din nămol”. Publicul însă pierde în ambele cazuri. Noroiul a rămas, casele nu s-au reparat în direct, iar localnicii au primit, în loc de ajutor consistent, o lecție de marketing electoral.
Potopul ca scenă electorală
Broșteniul nu va uita nici potopul, nici vizitele la sinistrați care au urmat. Acolo unde oamenii aveau nevoie de pompe și echipe de intervenție, au primit lopeți pentru poză și promisiuni pentru vot.
Într-o țară în care tragedia e mereu fundal pentru imagine, apa se retrage, nămolul se curăță, dar urmele campaniei electorale rămân. Și poate, la următorul potop, clopotele vor bate nu pentru un politician, ci pentru voluntarii anonimi care chiar pun mâna să ajute, fără live-uri, fără sarmale, fără electrocasnice și, mai ales, fără să ceară CNP-ul în schimb.
În final, același gust amar
În România, vizita la sinistrați nu e despre sinistrați. E despre cine are cea mai lucioasă lopată, cele mai curate cizme și cel mai bun unghi pentru live pe Facebook. Apa poate să fie până la genunchi, important e să fie până la trending.
Politicienii apar ca niște supereroi de carton: vin, mută două lopeți de mâl ca să-și justifice prezența, apoi dispar în ceața electorală. Îți promit aragaz, frigider și mașină de spălat, dar pleacă înainte să-ți explice cum o să-ți ajungă curentul și gazul după ce casa ți-a luat-o apa.
Adevărul crud? Potopul trece, PR-ul rămâne. Noroiul se curăță, like-urile se păstrează. Iar la următoarea inundație, îi vei vedea din nou, poate cu altă lopată, dar cu același scenariu: poze, promisiuni și zâmbete largi.
Singura diferență e că sinistrații rămân sinistrați, iar politicienii… își spală imaginea, la propriu.
În România, potopul nu te îneacă în apă, ci în promisiuni reciclate. Și, dacă nu te salvează, măcar îți dau o poză cu ei, să ai ce pune pe perete după ce-ți reconstruiești casa.
Mie îmi e lehamite, sunt sătul de toți acelti impostori, fute-i-am pe toți în cutia limbii!
Acum, sunt curios: tu ce părere ai despre aceste vizite la sinistrați?
Crezi că e ajutor real sau doar o paradă electorală cu nămol la pachet? Scrie-mi în comentarii cum vezi tu diferența dintre un salvator și un actor politic în cizme noi. Nu de alta, dar s-ar putea ca la următorul potop să știm exact cine vine cu lopata… și cine vine cu fotograful.
