Un text tăios despre dependența de predicții și fuga de responsabilitate, pentru cei care caută răspunsuri în afara lor.
Ai ajuns aici ca la un drive-in de revelații, hotărât(ă) să afli ce-ți rezervă viitorul. N-ai știut să-ți gestionezi prezentul, dar ai hotărât că un străin cu vocabular ironic o să-ți spună, miraculos, ce-ți face mâine destinul.
Nu-i așa că te-ai gândit: „Hai să întreb pe cineva care vede mai departe decât mine”? Ce idee splendidă, dacă n-ar fi fost absolut imbecilă.
Eu nu sunt clarvăzător. Sunt doar atent. Tu, din păcate, nici măcar atât. Ai venit aici să cumperi certitudini la plic, interpretări convenabile, și dacă se poate — o doză de speranță prefabricată, pe care să o pui pe story însoțită de un filtru cu stele și o mantră luată de pe Pinterest.
Vrei să știi ce văd?
Văd o persoană care aleargă de ani buni pe loc și urlă că viața nu se mișcă.
Văd un suflet mic, în haine mari de ambiție, care a înlocuit responsabilitatea cu ritualuri, acțiunea cu postări motivaționale și gândirea cu… întrebatul altora.
Văd că ai venit cu întrebări despre bani, iubire, carieră sau karma, dar în spate nu-i decât o curiozitate leneșă amestecată cu frică. Frica de a fi propriul tău răspuns.
Și dacă tot ai venit să întrebi, îți spun sincer:
Viitorul tău o să fie o comedie neagră de duzină. Nu pentru că ți-l prezic eu, ci pentru că l-ai abandonat înainte să-l construiești.
O să ceri, o să visezi, o să mai întrebi pe alții, și într-o zi o să te întrebi de ce n-a ieșit nimic.
Apoi o să cauți alt „clarvăzător”. Alt profet de închiriat. Alt placebo spiritual.
Dar știi ce nu o să cauți? Pe tine. Pentru că e greu. Pentru că doare. Pentru că acolo nu sunt predicții. Doar fapte.
Așa că da, ți-am citit viitorul. Nu ți-a plăcut? Nici n-avea de ce.
Viitorul doare când e sincer.
