Vicepremierul Anastasiu anunță tăieri simbolice de salarii la stat, cu rugăminți și Exceluri – reforma românească la milogit.
România, țara unde dacă nu se poate, se poate oricum. Vicepremierul Dragoș Anastasiu a ieșit din adormirea instituțională pentru a ne anunța, cu emfaza unui chirurg plastician care vrea să opereze doar cu gândul, că se vor reduce salariile pentru conducerea companiilor de stat. Da, aceia. Cavalerii de carton ai bugetului de stat. Oamenii care iau 15.000, 20.000, 40.000 de euro pe lună ca să supravegheze prăbușirea planificată a unor găuri negre cu sigla statului.
„Avem o schemă clară care se va aplica și în care și cei minoritari se vor adapta”, zice Vicepremierul, într-un citat din articolul HotNews care sună a comunicat de criză emis de un somelier de management public. Nu știm cine sunt minoritarii – poate acționarii, poate spectatorii, poate cei care încă mai cred că statul are o viziune. Dar să ne adaptăm, că vine eficiența peste noi!
Dar stați, să nu vă entuziasmați! Nu vorbim de tăieri brutale. Nu, nu, nu suntem barbari. Domnul Anastasiu recunoaște cu un calm aproape zen că, legal, nu se poate. Contractele de mandat, legile în vigoare, „cadrele existente” – toate îi protejează pe acești eroi ai eficienței bugetare. Deci nu putem tăia salariile. Ce putem face? Să-i rugăm frumos. În articol ni se spune clar: li se va propune conducătorilor de companii să-și reducă lefurile. De bună voie.
Aici statul român își atinge apogeul ridicolului birocratic: le cere unora dintre cei mai bine plătiți bugetari să-și micșoreze singuri salariile, din patriotism, din spirit de echipă, din milă față de contribuabil. E ca și cum ai merge la ursul grizzly și l-ai ruga să nu mai mănânce somoni. Nu e frumos, somonii au familii.
În același articol, Vicepremierul mai scoate din joben și un alt concept uluitor: se va introduce „o grilă de salarizare cu coeficienți”, în funcție de indicatorii de performanță și de dimensiunea companiei. Ceva ce pare excelent pe hârtie, dacă n-am ști deja că în România performanța e măsurată în numărul de prieteni, pile și conferințe la care n-ai fost, dar ai apărut pe afiș.
Și, ca totul să fie coerent în absurd, Anastasiu ne oferă și o scuză de avarie: „Știți cum e, când nu ai cadru legal, te adaptezi la ceea ce ai.” Așadar, știm că nu putem face nimic real, dar facem zgomot și scoatem PowerPoint-uri, pentru impresia artistică. Cam cum se spală păcatele într-un guvern: cu apă de colonie și foi A4.
Articolul o spune pe șleau: în loc să înfrunte sistemul care permite salarii obscene unor incompetenți bine ancorați politic, guvernul vine cu recomandări. Recomandări! Nu ordine, nu legi, nu restructurări. Recomandări. Adică sfaturi, ca între prieteni. Ca și cum Fiscul te-ar suna și ți-ar spune: „Dom’le, dacă aveți timp și chef, poate ne plătiți și nouă niște taxe…”
Și, în final, cireșa de pe tortul amar: dacă cei cu acțiuni minoritare nu sunt de acord, să se adapteze și ei. Adică fie acceptă, fie pleacă. Unde? Nu contează. Important e să rămână cine trebuie.
În concluzie: nicio grijă, drag popor! Se face reformă. Din tastatură. Cu milă. Se roagă oligarhii bugetari să-și taie singuri friptura. Cei care până ieri erau premiați pentru pierderi, acum sunt invitați să practice austeritatea spirituală. Nu știm cât va dura teatrul ăsta, dar măcar avem bilete gratuite. Plătite din impozitele noastre.
