Cum s-a reinventat narcisismul în haine de victimă spirituală – o satiră usturătoare despre ego, manipulare și self-help pe TikTok
Nu, nu ești o victimă. Ești doar un narcisist cu branding spiritual. O narcisistă cu jurnal de recunoștință și playlist de meditație pe fundal. Nu suferi. Te răsfeți în disconfortul tău ca într-o cadă cu spumă emoțională. Te înfășori în traumele tale ca într-un halat moale de hotel: nu ca să te vindeci, ci ca să ai motiv să te pui pe piedestal în fața celor care îndrăznesc să nu te adore.
Tu nu te cauți, drag suflet trezit. Tu fugi de tine. Și între timp, dai share la texte scrise de AI, dar semnate de câte o „ghidă spirituală” cu avatar de înger pe Facebook, care îți vinde compasiune la plic și vindecare în rate.
Pentru că da – acolo, în acele texte siropoase, se oglindesc perfect cei care au făcut din manipulare o formă de “iubire de sine”. Cei care au rănit și au distrus, dar acum se cred martiri emoționali pentru că au scris de 33 de ori „mă aleg pe mine” într-un carnețel cumpărat la reducere.
Toate textele astea cu „e ok să pleci când nu mai ești iubit” sau „cine te-a pierdut, a pierdut un suflet rar” sunt biblia neoficială a celor care nu pleacă niciodată pentru că au conștiință, ci pentru că nu suportă să nu fie centrul atenției. Dar cumva, pe drumul spre „autenticitate”, au găsit un filtru care transformă orice abuz într-o lecție karmică. Ghici cine era „sufletul toxic”? Altul, întotdeauna altul.
Iar cea care semnează articolul? Nu e nici terapeut, nici profet. E doar o comerciantă de iluzii, o vânzătoare de „insight”-uri scrise de AI, livrate în ambalaj cu fundiță pentru publicul captiv de pe TikTok – adică tu, cel care ai nevoie să ți se spună că suferința ta e specială, deși e aceeași greșeală recursivă ambalată în spiritualitate diluată.
Te crezi vindecător, dar nu știi nici măcar cum arată responsabilitatea. Te crezi rănit, dar ești doar cineva care n-a învățat nimic din propria distrugere. Și, ironic, postezi texte despre „iubirea de sine”, în timp ce nu suporți nicio oglindă care îți arată fața reală: călăul autoînduioșat.
Asta e, de fapt, problema: că toți acești „căutători spirituali” se cred victime, dar nu-și asumă niciodată rolul jucat în propriile tragedii. Sunt actori în propriul lor teatru karmic, cu lumina mereu pe ei, și aplauze din partea altor „suflete rănite” care au exact aceeași lipsă de autocritică.
Și atunci, ce rămâne? O comunitate de oameni care se mențin captivi într-un cerc de autoiluzionare – în care călăii plâng, victimele dau like, iar manipularea e redenumită „proces de vindecare”.
Schimbarea? Nu vine. Nici cu cristale, nici cu texte scrise de AI și semnate de pseudo-psiholoage. Și sigur nu vine cât timp te crezi permanent neînțeles, când, de fapt, ești doar un egocentric care a învățat să-și poeticizeze toxicitatea.
Așa că data viitoare când citești un text care îți șoptește „nu e vina ta”, oprește-te un pic. Poate chiar e. Poate tu ești motivul durerii tale. Poate universul nu lucrează pentru tine. Poate doar ți-ai pus singur piedică, dar ai vrut să fie cu sens, așa că ai căutat validare într-un paragraf despre „vibrații înalte”.
Spoiler final: nu ești o victimă iluminată. Ești un consumator fidel de iluzii frumos ambalate. Și râde universul. Nu cu tine. De tine.
