Cum au devenit Nelson Mondialu, Dani Mocanu și Gigi Becali stâlpii europenismului românesc
Din dușmani publici în promotori ai valorilor europene
Într-o țară în care direcția morală se stabilește după numărul de share-uri și culoarea campaniei electorale, asistăm la o epifanie colectivă: delatorii de ieri au devenit eroii pro-europeni de azi.
Nelson Mondialu, vizionarul de garaj și interpretul neoficial al articolului 16 din Constituție (ăla cu „suntem egali, da’ unii mai cu Rolex”), e azi prezentat ca un pilon al integrării europene. Nu știm ce paragraf din Tratatul de la Lisabona îl acoperă, dar dacă votează „cum trebuie”, omul devine subit vizionar.
Dani Mocanu, altădată țintuit pe crucea justiției și caterisit de opinia publică, este acum rebranduit în libertarian cu accent de boxă portabilă, poet urban cu mesaj social și ambasador neoficial al libertății de exprimare pe rit trap sau manele.
Cazul special: Gigi, sfântul de serviciu cu telecomandă
Apoi vine Gigi Becali, acest Iov de Berceni, trecut prin multe ispite (majoritatea cu temei juridic). Cu Biblia într-o mână și telecomanda în cealaltă, a reușit iarăși ce numai el poate: o reconversie morală în direct, pe toate posturile.
Inițial l-a susținut pe G SIEmion, pe care-l vedea călare pe un armăsar alb din Dristor, vestind mântuirea neamului. Apoi s-au certat. Gigi a decretat că SIEmion nu e „creștin adevărat” și s-a lepădat public de el, într-un gest de exorcizare politico-mistică.
Pentru o clipă, Gigi a redevenit frecventabil. Respectabil. Citat la podcasturi. „Uite, domnule, s-a luminat!” oftau intelectuali cu lacrimă în colțul profilului.
Dar revelația e ca rețeaua wireless: vine și pleacă. Așa că Becali s-a răzgândit. Iar. L-a susținut din nou pe SIEmion. De ce? Poate i-a vorbit Dumnezeu, poate l-a convins sondajul, sau poate niște servicii să fi fost mai convingătoare.
Ipocrizie? Nicidecum, spune el: „Doar Dumnezeu mă poate judeca.”
Desigur. Dar între timp, până ne pronunță Cerul, ne dăm și noi cu părerea. Gigi are un singur Dumnezeu, banul.
Împăcarea cu idolii, un proces algoritmic.
Ironia colosală? Nu ei s-au schimbat. Cei mai ipocriți dintre noi i-au reevaluat, pentru că în România, un like la candidatul „corect” șterge ani de penibil, condamnări sau videoclipuri cu porumbei în lanțuri de aur.
Iertarea devine mai accesibilă decât un concert cu intrare liberă: e suficient să rostești „susțin valorile europene”, și păcatele se evaporă — ca live-urile după alegeri.
Morala (dacă mai e loc de așa ceva)
Într-o societate flămândă de influenceri și idei simple, oricine poate deveni frecventabil.
Atâta timp cât votează în direcția bună și are suficienți urmăritori, fani.
