Cum a ajuns primarul Timișoarei, cetățean UE și președinte USR, să fie ținut pe tușă de birocrații cu rădăcini în PRM și PSD
Adevărul e simplu, dar nu-l suportă nimeni, cu excepția câinilor vagabonzi, a cărora miros nu minte. Adevărul este că Dominic Fritz , primarul în funcție al Timișoarei și proaspăt șef de partid (USR, dacă mai contează inițialele), nu are cetățenie română. Însă asta nu pentru că nu și-ar fi dorit. Nu pentru că n-ar înțelege cuvintele sublime ale limbii române, ci pentru că dosarul său de cetățenie a fost trimis pe drumul cu pavaj de plumb al birocrației române, acolo unde visele mor într-o ștampilă.
Fritz a aplicat pentru cetățenie română în iulie 2024. E iunie 2025. Dosarul e mai bine conservat decât borcanele de castraveți de la beciul bunicii. Nu a fost respins. Nici acceptat. Pur și simplu, nu a ajuns în fața comisiei. Așa-i când nu vii cu nicio recomandare de la baronat.
Aici intervine și poezia funcțiilor publice dintr-un stat membru NATO și UE care e condus, la nivelul Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANC), de tot ce a putut produce mai tragi-comic combinația dintre PRM și PSD. Iată-i pe gardienii porților românești, cei care decid dacă un neamț neaoș e destul de român pentru a fi român:
Andrei Tinu – fiu de Vadim, PRM-ist la bază, PSD-ist la vârf, doctor în nepotism, vicepreședinte ANC în multiple mandate. Omul care a promovat naționalismul din fotoliul tapițat cu piele de europenism.
Varol Amet – pe filieră etnică, dar politic plantat de PSD.
Sorin Bozgan – fost de la Crimă Organizată, dar încă prins în crima organizată a numirilor politice.
Cezar-Costin Stancu – condamnat pentru tentativă de mită cu 200 lei. Cu atâta se poate mitui, se pare, onoarea unui slujbaș.
Iulia Mălina Ciobanu, Silviu Barbu, Ana-Țapardel ș.a.m.d. – numiți pe criterii de „independență politică” în traducere PSD/PRM/cine-plătește-mai-mult-la-congres.
Li se adaugă o Comisie pentru Cetățenie numită în mod legal de ministrul Justiției, adică o selecție de rude, fini, pile, consilieri, consilieri ai consilierilor, plus un notar public cu legături profunde în trecutul glorios al FSN.
Dar stați, pentru cei care se întreabă: poate un ne-cetățean român să fie primar? Răspuns: DA, conform articolului 37 din Legea 115/2015 privind alegerile locale, orice cetățean al unui stat membru UE cu domiciliul în România poate candida. Fritz nu e doar cetățean UE, ci și timișorean cu acte în regulă și cu româna vorbită mai curat decât majoritatea parlamentarilor care confundă genitivul cu acuzativul și care pun cratima la vocativ.
Fritz nu are cetățenie pentru că nu e
,,băiatul nimănui” în sistem. Nu a fost nici în gașca lui Tinu, nici în cărțile lui Ponta, nici la cheremul baronilor de provincie care au vândut cetățenii cu zecile de mii unor moldoveni fictivi. El a venit cu bune intenții, CV solid și o limbă română care rușinează orice debutant de la ța Accademia de Televiziune.
Îl recunoaștem încă o dată: nu ai cetățenie română, dar ai bun-simț, integritate, minte limpede și vorbe articulate? Nu treci.
Îi păstrăm pe cei care confundă dosarul de cetățenie cu dosarul penal. Așa-i regula, la ANC: nu e suficient să fii demn, trebuie să fii din familie.
Păcat. Pentru că noi chiar aveam o șansă să importăm civilizație. Dar preferăm să o exportăm.