Fonduri sfinte în vremuri păgâne: cum a devenit diaspora ortodoxă prioritate bugetară în plină criză fiscală
În timp ce statul român își trage sufletul cu masca de oxigen bugetară pe față și încearcă resuscitarea fiscală cu palme peste deficit, guvernul Predoiu s-a hotărât să nu lase diaspora fără iconostase noi. Căci, în fond, nimic nu alungă mai bine criza economică decât o temelie sfințită în Burgos și o toaletă refăcută în Tours.
Pe 29 mai, în toiul discuțiilor despre tăieri de sporuri și posturi în administrație, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a lansat un val de finanțare pentru biserici din diaspora în valoare de 21,7 milioane de lei, căci și sfinții din exil au nevoie de șantier. Asta după ce în aprilie, guvernul Ciolacu aruncase deja pe altarul reconsolidării spirituale alte 61 de milioane, ridicând pios totalul la peste 82 de milioane de lei. Asta, într-un an în care statul se împiedică în datorii mai ceva ca mirii în hora mare.
Dumnezeu e român și are domiciliul fiscal în Italia
Cea mai mare parte din bani s-au dus, deloc surprinzător, către biserici ortodoxe din diaspora – pentru că, să fim serioși, nimic nu-ți păstrează mai bine identitatea națională decât o turla de 1.000.000 lei și un acoperiș reabilitat în numele Domnului. Niciun elev român plecat cu părinții la cules de căpșuni nu va uita limba maternă atâta timp cât părintele paroh are microfon nou în strană și centrul comunitar miroase a lavandă și granturi nerambursabile.
Avem proiecte de genul „Bucuria copiilor” în Schwabach Roth (170.675 lei – probabil păpuși de pluș cu chipul Sf. Calinic de la Cernica), „Lada de zestre” în Bayreuth (51.500 lei – poate zestre pentru contractele viitoare) sau „Meșteșug și artă în slujba credinței” la Requena (460.000 lei – adică sculptăm în fonduri, nu în lemn). Și dacă nu se încadrează în artă sacră, se bagă la „consolidări de patrimoniu identitar”, un eufemism elegant pentru renovări pe bani publici în locașuri unde nici Dumnezeu nu e sigur că se mai citește presa românească.
Să dăm și să se adune!
Și când credeai că ți-ai atins limita suportabilității fiscale, hop și bonusul divin: 3 milioane de lei pentru „Restructurarea Casei Sfânta Anastasia” în Italia și încă 3 milioane pentru „centrul pastoral-comunitar din Venezia”. La banii ăștia, ne putem aștepta ca Sf. Anastasia să aibă și lift, și wi-fi, și poate chiar un jacuzzi de spovedanie express.
Totul, bineînțeles, într-un moment în care Ministerul de Finanțe trage semnale de alarmă de parcă tocmai a văzut factura la gaz de la Muntele Athos. Acolo unde, apropo, niște călugări cu sprijin financiar de la Gigi Becali, ne anunță prin vedenii politice că Nicușor Dan vine cu „fiara mare” în spate, iar George Simion e versiunea post-modernă a lui Arhanghelul Mihail cu Facebook și Dacie papuc.
Rugăciuni, renovări și rătăciri fiscale
Și dacă tot vorbim de lumina credinței, e imposibil să nu remarci coincidențele divine. Călugării cu „viziunile electorale” sunt îndatorați personal lui Gigi Becali, iar 16 parlamentari AUR – în pelerinaj legislativ – vor să le bage în traistă un milion de euro anual. Unde altundeva se mai pupă așa bine mirul cu milionul și profeția cu fondul de investiții?
Concluzia?
În România anului 2025, austeritatea e pentru proști, spiritualitatea e business, iar diaspora e câmpul de luptă dintre credință, fonduri europene și populism teleghidat de „vedenii” distribuite de ActiveNews, R3Media și alți apostoli ai conspirației de pe Telegram.
Iar noi? Noi rămânem martorii acestui miracol fiscal: cum se poate, în plină criză bugetară, să dai cu o mână deconturi electorale în numele Sfinților, în timp ce cu cealaltă tai sporuri pentru bugetari și promiți reforme cu apă rece.
Dar, nu-i nimic. Cu credință, mitraliere spirituale și 82 de milioane de lei, România merge înainte. Spre Athos. Cu girofarul fiscal stins.
