Cum a devenit spiritualitatea digitală o scuză pentru manipulare emoțională – cazul Răzvan Vasile
Nu te teme dacă e întuneric, Răzvane. Nu e suferință autentică – e doar setarea de luminozitate greșită pe iPhone, în timp ce filmezi o „mărturie” cu ochii umezi și vocea tremurată. Ai grijă să nu ți se vadă cablul de la microfonul lavalieră, că se rupe vraja mistică și urcă reach-ul la vale.
Ai descoperit că „există momente în viață când nu mai ai cuvinte, nici direcție, nici aer.” Probabil când ți-a picat contul de TikTok o zi pentru „conținut sensibil.” Acolo, da, e o tăcere grea. Ca o apă stătută în care se oglindesc followerii tăi – în special cohorta de narcisiste covert Borderline, acele mari preotese ale durerii cosmetizate, care se văd în tine ca într-un selfie spiritual și care îți folosesc conținutul ca bici pentru partenerii empatici, în timp ce le încarcă telefonul cu mesaje de la tipul cu care îi înșală.
„Nu ești singur,” șoptești cu privirea de călugăr urban. Nu e, într-adevăr. E cu el. În timp ce tu îi dai validare de templu digital, ea își face cont pe Bumble. Tu îi oferi mantre și justificări pseudo-sacrale pentru tratamentul pe care-l aplică, el îi oferă o cameră de hotel. Echilibru perfect între karma și carnal.
Ai un paragraf întreg în care explici că nu mai e nevoie nici măcar de o rugăciune – ajunge un oftat. De fapt, la tine nu e nevoie nici de sinceritate. Ajunge o față tristă, luminată de LED-uri calde, și un fundal Lo-Fi cu păsărele și ploaie. E suficient să spui: „Doamne, nu mă lăsa,” și engagement-ul crește. Ai descoperit algoritmul rugăciunii pasiv-agresive.
Hristos, zici tu, „nu fuge de lacrimile tale, ci le culege.” Poate. Dar ce n-ai înțeles tu e că Hristos n-a fost content creator. N-a avut un ring light și nici rubrică de „testimoniale” de la mame spirituale divorțate de 3 ori care acum se autointitulează „vindecătoare de traume generatoare.” Tu, însă, ai devenit duhovnicul digital al celor care confundă reglajul hormonal cu iluminarea interioară.
„Crucea se poartă zilnic,” afirmi cu solemnitate. Da, Răzvane. La tine e croită din colaborări plătite și branding personal. E făcută din story-uri despre suferință care se încheie cu „salvează ca să revii când ai nevoie.” Dar tu nu vrei să-i salvezi. Tu vrei să te salveze ei. Din irelevanță.
Și, culmea, te și salvează. Cu like-uri, comentarii lacrimogene, și DM-uri în care îți mulțumesc pentru că „ai pus în cuvinte exact ce simt.” Ce simt ele, Răzvane, nu e vindecare. E o justificare lirico-toxică pentru cum își manipulează partenerii – empatici, liniștiți, fragili – în timp ce le predică din versetele tale Instagramabile și le fură liniștea. Iar când acei parteneri își pun întrebări, primesc în față câte o postare de la tine, cu insinuarea: „Vezi, tu ești cel care nu înțelege trauma ei.”
Ai reușit, fără să-ți dai seama, să devii un soi de soft-porn emoțional pentru narcisismul covert. Un spațiu sigur pentru auto-victimizare și tortură lentă a celor care chiar vor o relație decentă. Ai construit o catedrală de carton în care femeile toxice își rotesc ochii în sus, suspină teatral și își spun: „Ce bărbat conștient… păcat că al meu nu e așa.” Apoi merg și trimit „bărbatului inconștient” postarea ta, ca șut final după ce l-au făcut praf cu invalidări pasive, crize și aventuri terapeutice la propriu.
Dar nu te teme, Răzvane. Cât timp există suferință dezirabilă și followeri cu traume la reducere, vei avea public. Nu pentru că ești autentic. Ci pentru că ai învățat să împachetezi vidul emoțional în pasteluri și cuvinte-martor.
Și nu, nu ești singur. Dar poate ar trebui să fii.
PS:
Aceasta este o reacție la conținutul paginii lui Răzvan Vasile, un alt ,,influencer” cu profunzime de AI.
