România anului 2025: educația e suspectă, cultura e decor, iar prostia face live-uri cu filtru de cățel
În groapa cu proști: epistola unui cadavru educat
Aici zace speranța. A fost călcată în picioare de bocancii unei generații care confundă educația cu o reclamă la parfum. În jurul ei, dansul morților vii continuă, cu telefoanele-n mână, filmându-se cum își îngroapă bunul-simț și logica sub hashtaguri vibrante: #blessed #vremRespect #fmmScoala.
Priveliștea e absolut sublimă în absurditatea ei: mii de creiere prăjite pe grătarul ignoranței, stropite cu sos de „nu-mi pasă” și servite într-un festival național al prostiei organizate. În tribune, elitele — adică foștii repetenți cu relații — aplaudă frenetic.
Copiii visează să devină milionari la 12 ani, adulții visează să se pensioneze la 35, iar pensionarii… visează la un pachet de unt. Între timp, cartea, acel obiect straniu care nu se încarcă prin USB, zace în bibliotecă, mai virgină decât mintea unui influencer în fața unei idei originale.
Oamenii nu mai citesc. Își dau cu părerea. E mai simplu. E mai ieftin. E mai rentabil social să fii sigur pe o prostie decât nesigur pe o idee. Dacă ai cuvinte multe în cap, ești dubios. Dacă ai cuvinte puține dar tari — gen „boss”, „șefu’”, „ce faci, p**ă?” — ești rege. Rege fără regat, dar rege.
Pe stradă, creierele merg în doi peri, cu burțile înainte și mâinile pline de saci cu plastic reciclat – la propriu și la figurat. Nimeni nu gândește, dar toți comentează. Nimeni nu citește, dar toți „știu ei mai bine”. E o simfonie a prostiei autoîntreținute, un carnaval de sinecuri și aplauze false.
Școala? A devenit un soi de spa public unde mergem să ne uscăm inteligența. E ca un frigider stricat: are rafturi, dar nu mai păstrează nimic proaspăt. Profesorii au devenit niște moașe triste care asistă la nașterea unor viitoare legume cu diplomă. Și în timp ce Ministerul vorbește de „reformă”, elevii învață mai degrabă să pronunțe „fuck you” decât „filozofie”.
Grotescul suprem? Să vezi cum incultura se emancipează. Se îmbracă frumos, se dă cu parfum de firmă și merge în talk-show-uri, unde spune apăsat că „școala nu te pregătește pentru viață”. Adevărat. Mai întâi trebuie să ai viață în tine, nu baterii.
Trăim într-un stat cu spatele la cultură, cu fundul pe viitor și cu ochii în ecran. Suntem niște personaje ratate într-o piesă absurdă în care publicul e orb și actorii surzi. Și totuși… râdem. Râdem cu spume, râdem isteric, ca niște pacienți care și-au pierdut mințile dar încă mai au glume.
Finalul? Nu-i apocaliptic. Nu. E mai rău. E banal.
Pentru că prostia nu vine călare pe cai negri. Vine în liniște, cu șlapi și training, molfăind un hamburger și întrebând:
„Alo, unde e wi-fi-ul?”
