Să nu ne facem iluzii: conflictul ăsta e un scandal geopolitic fabricat pe când britanicii se jucau de-a Dumnezeu cu hărțile și sufletele oamenilor. În anii ’20, Marea Britanie n-a făcut altceva decât să promită același pământ a două popoare, exact ca un copil cu două bomboane și cu gândul să le mănânce amândouă. Și când s-a săturat de joacă, a dat foc la cutie, a închis ușa și a plecat să bea ceai, lăsând în urmă un dezastru care ar putea umple biblioteci de neputință și ură.
Și uite așa, zeci de ani mai târziu, ai două tabere care se omoară, se acuză reciproc și au un discurs de manual al prostiei politice. Ce e mai trist? Că mulți „experți” și „suporteri” din afară aleg să-și bage nasul și să susțină una dintre părți cu o orbire intelectuală de-a dreptul jenantă. Nu contează că habar n-au de context, de istorie, sau de cine a pus gaz pe foc – ei trebuie să aleagă tabăra, să urle în cor, să-și justifice ignoranța cu sloganuri de doi bani și cu lozinci învechite.
Adevărul gol-goluț? Asta nu e un conflict între bine și rău. E un conflict al prostiei imperiale, al manipulării și al unui sistem internațional care preferă să vândă arme și să culeagă profit din sânge, decât să găsească o soluție reală. Și tu, dacă te bagi pe una din părți fără să gândești, nu faci decât să fii complicele acestei mascarade sângeroase.
Și să fie clar: eu nu susțin niciun război. Nicio violență nu poate fi justificată, iar sângele vărsat pe străzile alea nu e altceva decât o crimă colectivă. Dar să te poziționezi fără minte, fără empatie, fără să înțelegi măcar un sfert din ce s-a întâmplat acolo e pur și simplu o prostie criminală.
Deci, da, poate că lumea ar trebui să înceteze să mai joace acest joc grotesc de tabere, să înceteze să trimită arme și să învețe în sfârșit ce înseamnă responsabilitatea istorică. Până atunci, rămânem cu un conflict care se hrănește din prostie, ură și ipocrizie – iar noi, ca societate, suntem prea ocupați să ne alegem „favoriții” și să ne băgăm picioarele în adevăr.
