Libertatea de exprimare implică responsabilitate, nu libertatea de a răspândi știri false, manipulare și propagandă fără consecințe
Urmărind știrile, am fost informat, cu un tremur în retină și o vibrație patriotică în stomac, că doamna Anomalia(Anamaria) Gavrilă (deputat POT și aparent noua Fecioară Digitală a Dreptei Adevărate) cere formarea unei comisii parlamentare care să investigheze… ce altceva decât cenzura rețelelor sociale. Motivul? Mai mulți formatori de opinie și jurnaliști cu aplecare spre basme geopolitice ar fi fost „cenzurați” pe nedrept de marile platforme globale, acești sataniști tehnologici care, culmea, au început să aibă pretenții de responsabilitate socială.
Printre „martirii” libertății de exprimare enumerați în epistola doamnei deputat se numără Robert Turcescu – (acest acoperit-autodescoperit al serviciilor care activează în jurnalism pe post de deformator de opinie, fost candidat, fost jurnalist, actual influencer de Facebook și eternă enigmă profesională), Ion Cristoiu (cunoscut și ca tovarășul turnător Coroiu, editorialist de epocă și călăreț pe mituri istorice alternative și cel care ne-a vorbit despre găina care a născut pui vii, pe langă multe alte inepții pe care le debitează cu nonșalanță și convingere), Dan Andronic (cândva strateg, urmașul unor securiști, fostul soț al Ancăi marș! Alexandrescu, azi expert în nimic cu păreri despre tot), și BobbyD (un soi de interfață digitală pentru teorii ale conspirației îmbuteliate la Moscova).
Toți acești deformatori de opinie ar fost reduși la tăcere de „dictatura algoritmului”, acea entitate malefică ce nu permite distribuirea nestingherită a fake news-ului cu fundiță tricoloră și fabricată la Kremlin.
Acum, serios, să ne înțelegem, de când libertatea de exprimare înseamnă că poți spune absolut orice, fără să răspunzi pentru nimic?
Libertatea de exprimare e ca sarmaua: nu funcționează fără foi de control, e un drept, da, dar nu unul absolut. Într-o societate democratică, dacă ai dreptul să vorbești, atunci ai și datoria să gândești, precum și responsabilitatea pentru tot ceea ce debitezi. Iar dacă tot ce-ți iese pe gură sau pe taste sunt manipulări, minciuni, dezinformări, conspirații și apeluri subtile la simpatii pro-Putin, nu te mira că lumea te scoate din algoritm, căci nu, nu ești persecutat, ești doar… toxic.
Să fim foarte clari:
Platformele sociale nu sunt precum instituțiile publice din România, unde toți iresponsabilii pot debita orice, sub protecția imunității parlamentare. Platformele sunt obligate să-ți promoveze delirul doar pentru că ai cont și opinie. Facebook nu e Parlamentul, TikTok nu e Agora, iar dacă ai fost suspendat pentru dezinformare, nu înseamnă că ești Socrate, înseamnă că, poate, ai spus prea mult din ce nu era cazul, nu pentru că era incomod, ci pentru că era fals.
Ce face doamna Anomalia(Anamaria) Gavrilă e un act de PR ieftin și o confuzie gravă între libertatea de exprimare și libertatea de a răspândi orice ai visat noaptea după două pahare și o sesiune de Sputnik News. Iar comisia ei nu va apăra adevărul, ci va deveni doar un alt microfon pentru delirul organizat.
Iar despre cei „cenzurați”? Să nu-i mai facem martiri. Să nu mai confundăm sancționarea dezinformării cu o crucificare modernă. Când susții teorii care afectează sănătatea publică, siguranța națională sau coeziunea socială, când repeți ca papagalul versiuni ale Kremlinului despre Ucraina și NATO, nu mai ești „jurnalist incomod”, ești doar parte a problemei.
Ce nu se spune în toată această victimizare teatrală e faptul că libertatea de exprimare implică (automat, natural, inevitabil) responsabilitate.
Nu există „dreptul la prostie iresponsabilă”. Nu există libertate de exprimare fără limită când acea limită e impusă de adevăr, bun-simț și lege.
Nu ești cenzurat pentru că spui ce gândești. Ești penalizat pentru că spui minciuni care pot dăuna grav altora.
Dacă „adevărul tău” are nevoie să fie apărat de o comisie parlamentară pentru că niciun algoritm nu-l mai tolerează, poate că problema nu e libertatea, ci calitatea „adevărului”.
În final, propun și eu o comisie, una care să investigheze cum am ajuns în punctul în care aleșii nației să se plângă de faptul că nu mai POT minți nestingheriți și să le ia apărarea deformatorilor de opinie. Propun o comisie pentru bun-simț digital, cu președinte barmanul de la colț, care mi-a zis odată, între o bere și-o tăcere înțeleaptă:
„Libertatea fără responsabilitate e doar haos cu pretenții.”
