duminică, iulie 20, 2025

Top 5 sapatamanal

Related Posts

Le Bon de România

Le Bon de România – Suveraniști de carton, revoluționari de sistem și pupilii neoficiali ai lui Vladimir

Să ne înțelegem: nu poți fi anti-sistem când te-ai născut în incubatorul sistemului și încă primești alocație de acolo. Dar în România, absurdul a fost întotdeauna linie de guvernare. Așa că azi avem suveraniști crescuți cu bani de la UE, cu studii sponsorizate de „globaliști” și cu PR pe rețele sociale administrate din subsoluri dubioase de la granița estică a democrației.
G SIEmion, băiatul care a pornit de la mișcarea unionistă și a ajuns vuvuzela naționalistă de serviciu, țipă „Jos UE!”, dar nu-și închide roamingul când pleacă la Bruxelles. El nu face politică, face story-uri. Împachetează patriotismul în fraze simple, urlate din pieptul gol, perfect digerabile pentru masele care nu mai au răbdare să citească un articol, dar vor „să simtă românește”.
Căcălin Georgescu, în schimb, e Messia metafizic al românismului mistic. Știe multe, dar le spune în așa fel încât nimeni nu-l poate contrazice: pentru că nu se înțelege ce spune. Vorbește despre pământ sfânt, daci energetici și apă grea, dar n-a explicat niciodată cum ar salva economia, în afară de „să fim una cu solul”. Îl citezi și pare că reciți dintr-un prospect de ceai de pelin.
Dar ceea ce Le Bon n-a anticipat e că masele, când sunt suficient de frustrate și înfometate, pot fi deturnate nu doar de lideri de carton, ci și de interese străine ambalate în tricolor.
Căci, dragă cetățean român suveran, ce n-ai apucat să vezi e că în spatele acestei revolte naționale se aude un oftat blând, slav și rece, venit de la Moscova. În timp ce G dă cu pumnul în gardul Europei, iar Căcălin stropește pământul cu mir dacic, acolo, undeva pe Volga, cineva zâmbește. Pentru că toți acești lideri fără plan, dar cu slogan, fără program, dar cu live, nu sunt decât idioții utili ai unei propagande care-ți servește patriotismul pe pâine ca să nu mai ceri altceva.
Nu, G nu lucrează direct pentru Putin, cel puțin nu avem dovezi în acest sens. Nici Căcălin posibil să nu primească ordine direct de la Kremlin (deși, sincer, dacă le-ar primi, tot n-ar fi în stare să le înțeleagă fără traducere în dacoromână veche). Dar ce fac ei e și mai eficient: sapă exact acolo unde trebuie, dar din convingere. Din ignoranță. Din sete de glorie. Îi numim „patrioți”, dar în realitate sunt ca niște viruși de firmware: mici, inofensivi aparent, dar perfect aliniați cu strategia marelui urs estic – haosul în Vest, fisurarea încrederii, slăbirea coeziunii.
Le Bon zicea că mulțimile nu gândesc, doar simt. Dar dacă cineva controlează ce simt? Dacă furia anti-UE e plantată, întreținută și stropită cu grijă de bot-farmuri și clipuri emoționale? Dacă ura față de „globaliști” nu e instinctivă, ci indusă? Atunci, G și Căcălin nu mai sunt doar excentrici politici. Sunt cărămizile din gardul propagandistic rusesc, vopsite în tricolor și vândute ca soluție salvatoare.
Și în timp ce țipăm „România suverană!”, nu ne dăm seama că deja jucăm în filmul altcuiva. Unul cu final previzibil și subtitrări în rusă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles