Ion Iliescu, slăbit și somnolent, evită din nou pușcăria. Unde e dreptatea în dosarele Revoluției și Mineriadelor? O farsă tragică în 95 de ani
Nea Nelule, nea Nekule, ești bine, bre?
Ion Iliescu, eternul tânăr pensionar al tranziției, e azi o figură somnolentă în toate sensurile posibile: medical, moral și juridic. Cu o tendință de somnolență și o slăbiciune marcată, ne e prezentat de medici ca un monument în declin biologic. Dar cum rămâne cu declinul moral?
,,Sărmanul” Ion Iliescu (supraviețuitorul și unul dintre personajele principale ale răsturnării regimului Ceaușescu, tranziției haotice, partidelor, alianțelor, alegerilor, revoltelor și al crizelor economice) pare că a fost înfrânt, în sfârșit, de un diagnostic rece: cancer pulmonar. Un diagnostic care, paradoxal, în loc să-i redea statutul de om vulnerabil, i-a consolidat imaginea de intangibil: ,,e prea bolnav pentru a fi judecat”, ni se spune cu duioșie de către sistem.
Bunicuța revoluțiilor pierdute
Să ne-nțelegem: eu îmi doresc o justiție funcțională, probabil aidoma câtorva milioane de români, excepție făcând nostalgicii comunismului, dar pe aceștia din urmă nu-i punem la socoteală, pentru că-s mulți și proști, părerile lor nu contează, din nefericire, pentru toată lumea, ei au drept de vot și votează, voturile lor au contat mereu, în defavoarea tuturor. Îmi doresc o justiție în care Ion Iliescu nu e doar o relicvă pe perfuzii, ci un inculpat în dosare cu victime. Eu îmi doresc sincer să fie sănătos, să fie lucid, vertical și apt… să răspundă penal! Nu visez la răzbunare. Vreau doar un proces simplu, clar, cu ventilatorul tras la priză și adevărul tras la răspundere. Căci în România, e simultan „erou” și inculpat, dar niciodată condamnat.
Poate te întrebi: ce rost mai are să judecăm un nonagenar? Răspunsul e simplu: pentru cei care au murit în decembrie ’89, pentru cei care au fost mutilați în iunie ’90. Pentru cei care n-au apucat să fie înmormântați nici până azi. În timp ce ,,Bunuicuța” beneficia de onoruri, unii beneficiau doar de sicriu sigilat.
Justiția, ventilată asistat
În loc să vedem un final demn în dosarul Revoluției, avem o comedie judiciară extinsă pe 35 de ani. În loc de Mineriade pedepsite, avem un sistem care bâjbâie. Tovarășul Ion Iliescu a reușit performanța de a înfrunta bolile cronice mai bine decât a înfruntat legea. Cine zice că nu e impozant?
Dosarul Revoluției a fost clasat, deschis, reanalizat, redeschis, plimbat prin instanțe ca o stafie nedorită. Justiția pentru morții Revoluției s-a transformat într-un experiment de laborator juridic: testăm toleranța statului la impunitate. Rezultatul? Reacție zero. Iliescu nu doar că a scăpat, dar aproape că ni se cere să-l compătimim.
De la revoluționar la ventilat
Ce ironie amară: omul care în decembrie ’89 vorbea despre demnitate națională a ajuns azi un caz ATI cu somnolență cronică. Poate e doar o metaforă prelungită pentru cum a adormit dosarul Mineriadelor prin sertare. În timp ce alți mor în uitare, Ion Iliescu moare încet, cu martori, dar fără sentințe.
Mineriada din 1990 nu a fost doar o pată pe obrazul istoriei, ci o palmă aplicată pe fața democrației. Minerii aduși cu trenuri speciale au bătut, au umilit, au devastat. Și toate astea cu aprobarea sau complicitatea directă a lui Iliescu. Nu o spun doar eu, o spun documentele. Dar documentele nu au fost niciodată suficiente pentru o condamnare.
Pușcăria, acea mare necunoscută
Să fim clari: nu vreau suferința fizică a nimănui. Dar dacă justiția nu se aplică tocmai celor care au semnat condamnări de moarte în stradă, atunci despre ce stat de drept vorbim? Despre unul care trage cortina în fața ventilatorului, poate.
Ion Iliescu nu are nevoie de simpatie, ci de proces. Nu de flori, ci de dosar penal dus până la capăt, unul care să-l prindă în viață, dacă se poate. Sau poate justiția preferă să plângă la morminte?
Este cinic să vrei ca un om bătrân să fie judecat? Nu. Este responsabil. Cinismul adevărat este să-i lași pe ceilalți să moară fără dreptate, pentru că torționarul lor este acum ,,slăbit”. Oare când bătea cu pumnul în masa ,,democrației originale”, era mai blând?
Cuvânt de final: somn ușor, justiție grea
Să-i dorim sănătate lui Ion Iliescu, ca să aibă parte de o audiere completă, lucidă și publică. Justiția nu poate fi un ventilator pe timp de caniculă, nu poate fi pornită doar vara, și uitată toamna, nu e o perfuzie etică, e o obligație.
Tovarășul Iliescu este simbolul unei Românii neterminate, o Românie care a rămas suspendată între revoluții neterminate și dosare nesoluționate. Dacă nu avem puterea să-l condamnăm cât trăiește, să nu avem obrăznicia să-l sanctificăm după ce dispare. Istoria nu e o sală de așteptare ATI.
Sănătate, tovarășe Iliescu, dar nu înainte de pușcărie!
