duminică, iulie 20, 2025

Top 5 sapatamanal

Related Posts

Intimitatea – sport extrem practicat doar de cei care au terminat toate sezoanele de autoamăgire și n-au dat skip la terapie.

Intimitatea adevărată nu e romantică, e brutală: despre relații, frică, narcisism și mobila emoțională

Majoritatea oamenilor nu sunt îndrăgostiți. Sunt hamsteri emoționali care aleargă în cerc pe roata familiarității, trăgând după ei o rutină obosită, ca pe-un preș murdar pe care nu-l mai suportă, dar nici nu au curajul să-l arunce. Ce numesc ei „intimitate” e, de fapt, o combinație de lene afectivă, amintiri rebăgate la microunde și frica de a-și face din nou cont pe Tinder.
Și da — adaugă-i și pe narcisiști aici.
Pentru ei, intimitatea e un concept decorativ, ceva ce pui într-un story cu filtru sepia, nu o realitate trăită. Ei nu vor intimitate, vor oglinzi. Reflectări. Admiratori. Nu parteneri, ci spectatori.
Loialitate? Ha! Doar dacă e față de propriul ego. Orice altceva e trădare în codul lor nescris de manipulare afectivă.
Dar hei, oamenii „normali” au loialitate! Ce dacă e loialitate față de un vid emoțional? Important e că stau. Ca mobila. Ca moliile în dulap. Ca speranțele expirate dintr-un CV de 45 de ani.
Adevărata intimitate? Nu e despre săruturi în ploaie și lumânări cu miros de „Calm Autumn”. Nu. E despre traume din copilărie, despre nervi întinși ca elasticul de la chiloții de casă, despre revelația dureroasă că partenerul tău nu e o extensie a idealurilor tale Pinterest — e o oglindă murdară în care refuzi să te uiți.
Pentru că dacă te uiți cu atenție… s-ar putea să vezi ceva ce nu-ți place:
pe tine, în toată gloria ta nevindecată.
Și ce fac oamenii în fața acestui disconfort? Își iau o canapea nouă de la IKEA. Schimbă draperiile. Cumpără plante. Își zic că „au revitalizat relația”. Ca și cum o palmieră decorativă poate masca lipsa cronică de comunicare. Spoiler alert: nu poate. Dar au citit ei că verdele calmează.
Între timp, relația devine un call center emoțional. Un Excel cu taskuri conjugale. Nu vă mai verificați sufletele, dar știți exact cine a scos gunoiul.
Voi nu sunteți parteneri — sunteți doi contabili nervoși care gestionează bonuri fiscale afective.
Și, culmea ironiei, la toată comedia asta îi ziceți „stabilitate”.
Dar hai să fim sinceri, măcar o dată pe an: oamenii nu se tem să piardă iubirea. Se tem să piardă versiunea lor domesticită, editată pentru consum public. Se tem să dea nas în nas cu furia lor, cu dorințele lor nefiltrate, cu colțurile rugoase ale sinelui. Așa că se transformă în tapițerie umană:
plăcută la atingere, moale la conflict și ușor de ignorat.
Și iată adevărul greu de digerat:
Nimeni nu-ți va salva relația. Nici escapadele romantice. Nici copiii. Nici câinele de terapie. Nici statusurile criptice de pe Facebook.
Singura salvare e brutală și eliberatoare:
să ai curajul să te vezi așa cum ești. Cu tot cu rănile pe care le camuflezi, cu tot cu mecanismele tale de apărare pe care le numești „personalitate”.
Să-ți dai seama că celălalt nu e un actor în filmul tău de Oscar, ci un om real. Cu frustrări, cu vise neexprimate, cu dungi gri în sufletul lui.
Și dacă e narcisist, vestea proastă e că s-ar putea nici măcar să nu vadă că e om. El crede că e o idee. O poză bună. O poveste perfectă cu el în centru. Iar tu ești doar decor.
Problema e că vizibilitatea doare. Și cei mai mulți ar prefera o extracție de măsea fără anestezie decât un moment autentic de vulnerabilitate.
Oamenii vor conexiune fără riscuri. Iubire fără muncă. Intimitate care nu le tulbură binge-ul de pe Netflix.
Și da, bărbații care cred că masculinitatea e despre a tăcea până explodezi ca un boiler defect — deschideți gura înainte să cedați pe dinăuntru.
Și femeile care confundă grija cu controlul — nu mai regizați drame. Adevărata putere vine din sinceritate, nu din manipulare cu zâmbet inclus.
Intimitatea nu e un premiu de consolare pentru „am fost ok-ish într-o relație mediocră”.
E o luptă. Cu sinele. Cu oglinda. Cu toate filtrele emoționale care ți-au dat iluzia de control.
Și dacă nu ești gata să sângerezi puțin în proces, atunci rămâi acolo — în bula ta călduță, Instagramabilă.
Dar nu-i mai spune iubire. Spune-i pe nume: frică ambalată în pastel.
Alege. Poți anestezia totul până moare. Sau poți să rupi plasturele, să scormonești, să vezi, să simți și să reconstruiești.
Una duce la viață. Cealaltă la o înmormântare emoțională, cu program de somn fix și ochi triști pe pilot automat.
Oglinda nu minte. Tu doar ai învățat s-o eviți.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles