Când ideologia devine accesoriu de sezon, iar principiile se dizolvă mai repede decât o pastilă efervescentă. Bine ați venit în România, tărâmul unde cine sună contează mai mult decât ce-ai susținut ieri.
Ah, politica românească – locul în care memoria se resetează la fiecare apel internațional, iar coloana vertebrală devine extensibilă, pliabilă și, mai nou, wireless. Cel mai recent episod: un telefon de la Donald Trump către Nicușor Dan, actualul președinte al României. Zece minute de conversație, o invitație la Casa Albă și, ca prin magie, o revoluție de percepție.
Brusc, Trump – da, același Trump pe care o parte bună din opinia publică îl considera o amenințare globală – devine „lider vizionar”, „prieten al României”, „aliat strategic”. Dar nu asta e marea revelație. Ce șochează este cine face această reevaluare: exact cei care, până mai ieri, îl portretizau ca pe un clovn toxic.
AiURiștii: Trump e „de-al nostru”… sau nu?
Pentru AiURiști – gruparea sugeranisto-conspiraționistă, cu simpatii anti-UE și fantezii pro-MAGA – Trump era farul. Băiatul rău care sfidează globalismul, UE și orice normă diplomatică. Pentru ei, Trump a fost întotdeauna „de-al nostru”: nepoliticos, imprevizibil, anti-sistem.
Problema e că acest idol tocmai a sunat la Cotroceni. La Nicușor Dan. Omul sistemului, în viziunea lor. Și-acum se frământă: îl mai putem iubi pe Trump dacă îl legitimează pe „dușmanul nostru”? Ce să faci când universul tău ideologic se prăbușește în direct?
#Reziștii: de la „sugeranistul planetar” la „partener strategic”
De cealaltă parte, #reziștii – militanți civici, ONG-iști cu insigne UE, protestatari din Piața Victoriei – îl zugrăveau pe Trump ca pe un pericol public. Simbolul decăderii politice. Un misogin cu impulsuri autoritariste. Îi spuneau ironic „sugeranistul planetar”. Orice apropiere de el era, automat, compromițătoare.
Dar a venit telefonul. Și brusc, se produce miracolul reconversiei: din „fascist portocaliu”, Trump devine „aliat valoros”, pentru că – nu-i așa? – susține „bula noastră”. Răzgândeală? Pragmatism? Sau pur și simplu aceeași ipocrizie, cu alt ambalaj?
Politica elastică, coloana vertebrală în standby
Nu mai e vorba despre politică, ci despre marketing emoțional. Despre apartenență la trib, nu la principii. Despre o țară în care convingerile se ajustează la milisecundă, în funcție de direcția vântului sau prefixul apelantului.
Memoria? Resetabilă. Convingerile? Flexibile. Ipocrizia? Standard.
Ieri îl scuipai pe Trump, azi îi cânți ode. Ieri Nicușor era tehnocratul slab, azi e Alesul Vestului.
Până la următorul apel important
Asta e România reală: un loc unde telefoanele străine rescriu ideologii interne. Unde percepțiile se topesc mai repede decât etica în campanie. Unde fiecare tabără vinde ce-a susținut ieri pentru un plus de capital simbolic azi.
Până la următorul apel important, coloana vertebrală rămâne în standby. Poate revine semnalul.
P.S.
Așa-i că nu mai sunt simpatic când spun ce gândesc?
Pentru claritate: nu toți sunt ipocriți. Dar fanaticii care l-au reevaluat brusc pe Trump – din ambele tabere, AiURiști și #reziști – merită reflectoarele satirei.
Pentru mine, Trump rămâne un personaj politic periculos și instabil, cu acțiuni care au lăsat urme grave în democrație, în sănătate publică și în stabilitatea globală. Faptul că e din nou președinte nu-l transformă într-un lider respectabil. Doar într-un „idiot util” al vremurilor noastre, al lui Putin.
Satira e o oglindă, nu o rugăciune. Dacă nu îți place ce vezi, poate n-ar trebui să te superi pe oglindă.
