Un manifest lucid și tăios al unui ateu care s-a trezit devreme. Nu pentru că i-a spus cineva „adevărul”, ci pentru că a învățat să citească, să gândească și să vadă.
M-am trezit devreme.
Nu brusc, nu mistic, nu după vreo revelație.
Ci odată cu abilitatea de a citi. De a gândi. De a pune întrebări.
În timp ce alții învățau să creadă orbește, eu învățam să chestionez. În timp ce repetau lozinci, eu le demontam cu luciditate.
Am început să văd ceea ce nu voiam să cred că există:
Religia și politica nu sunt două drumuri paralele – sunt două șine ale aceleiași căi ferate care duce spre dresaj, nu spre libertate.
Nu ne învață să fim liberi. Ne învață să fim cuminți.
Ni se spune că ne naștem egali.
Dar realitatea e cinică și brutală:
Unii se nasc cu o cruce deasupra capului și o ștampilă în pătuț.
Alții se nasc cu dosar dinainte scris, destinat „să tacă și să creadă”.
Religia îți cere să te rogi pentru o lume mai bună.
Politica îți cere să votezi pentru una.
Rezultatul? Aștepți o viață întreagă ca să-ți vezi mizeria binecuvântată și minciuna votată.
Popa și primarul: frați în strategii, nu în credință
Amândoi îți vând iluzia alegerii.
Unul te face să crezi că ești alesul Domnului.
Celălalt, că ești puterea suverană.
Dar în realitate, unul îți ia zeciuiala, celălalt salariul minim și pensia părinților.
Iar tu, cetățean și credincios în același timp, aplauzi cu o mână crucită și cealaltă ridicată în semn de vot.
Catedrale se ridică, spitale se închid.
Promisiuni se țin doar pe hârtie, dar popii au SUV-uri și aleșii vile în Elveția.
Totul e bine, dacă taci. E și mai bine, dacă taci zâmbind.
Nu cred. Nu mă închin. Nu votez minciuni împachetate frumos
Sunt ateu.
Nu ca revoltă, nu ca modă.
Ci ca reacție naturală la minciuna repetitivă, dogmatică și ipocrită.
Refuz să mă conduc după reguli pe care nici cei care le propovăduiesc nu le urmează.
Nu caut adevărul absolut – știu că poate fi manipulat.
Dar văd realitatea.
Aceea în care copiii flămânzi se roagă degeaba, iar părinții lor votează aceiași escroci din inerție.
Aceea în care „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” valorează mai mult decât 10 porunci dictate de o autoritate invizibilă.
Sistemul nu te vrea liber. Te vrea dresat.
Să mergi la biserică.
Să mergi la urne.
Să înghiți. Să nu întrebi. Să spui „așa e bine”.
Dar binele cui?
Al celor care fac legile? Al celor care le explică duminica de la amvon?
Nimeni nu-ți vrea cu adevărat eliberarea.
Toți îți oferă mântuirea. Sau soluții electorale.
Ambele vin cu factură.
Adevărata trezire nu vine din revelație. Vine din citit
Nu a fost nevoie de un profet.
Mi-a fost de-ajuns să învăț să citesc, să gândesc critic și să privesc în jur.
Am înțeles devreme că frica e monedă universală.
Și că poporul dresat se conduce singur, fără gardieni vizibili.
Egalitate? Doar la cimitir.
Libertate? Doar în capul celor care refuză să se mai închine sau să mai voteze minciuni reciclate.
Adevăr? Nu există.
Realitate? Da – și e urâtă, dar sinceră.
