Când AI-ul scrie iubirea și femeile dau share cu lacrimi: cronica influencerului care n-a simțit nimic, dar a viralizat tot
O reacție la un fenomen din ce în ce mai des întâlnit: poezia industrială pentru femei plictisite emoțional, scrisă de băieți crescuți de algoritmi și ambalată în metafore despre suferință, detașare și „iubirea care nu mai arde”.
Cunoști textul.
Are peste 700 de like-uri, 53 de share-uri și 19 comentarii de genul:
„Am simțit fiecare cuvânt”
„Doamne, exact așa trăiesc eu”
„Ce bărbat profund!”
Ce nu știi e că acele „cuvinte” nu au fost simțite.
Au fost generate de AI, la comanda unui influencer de duzină care scrie despre emoții la fel cum ai comanda o shaorma: rapid, ieftin și cu extra sos la dramă.
Textul, pe scurt:
„E mult mai liniștit să trăiești cu o femeie pe care nu o iubești. Nu te doare, nu-ți pasă, nu-ți pasă nici că nu-ți pasă. E pace. E Nirvana bărbaților obosiți de iubire.”
Traducere: „Stau într-o relație moartă ca un psihopat pasiv și mă simt foarte profund în legătură cu asta.”
Dar ce face textul să explodeze nu e că e prost.
Ci că are un public.
Un public devotat, cu inima franjuri și cu stories-ul plin de citate.
Acele femei care trăiesc în bula lor de narcisism covert borderline, unde orice text care spune „el nu mă iubește, dar mă tolerează” devine Biblie emoțională.
Îl distribuie ca pe o revelație:
„Cât adevăr…!!!”
Nu, câtă autosabotare cu glitter.
Realitatea e că asemenea texte nu sunt despre „arta de a simți în absența iubirii”, ci despre aroganța emoțională a unui individ care confundă detașarea cu superioritatea.
El – influencerul – nu e un om rănit.
E un mim al introspecției, care folosește AI-ul ca să coasă metafore la kilogram pentru femei care vor să se simtă „neînțelese”, dar fără ca ele să înțeleagă nimic.
Și da, ai ghicit:
Textul e livrat cu fundal sonor lo-fi, un voiceover grav și un font italics, pentru maximă penetrare emoțională în cortexul cititoarelor care trăiesc doar prin share, like și regret.
Și ce fac ele, ,,fragilele” susținătoare ale suferinței romantice?
Trimit acel text partenerului – ăluia viu, real, de lângă ele – în speranța că el va înțelege, în sfârșit, cât de profundă e tristețea lor.
Dar tot ce înțelege bietul om e că trăiește într-un episod dintr-un serial psihologic fără buget.
Textele astea sunt doar arme emoționale pasiv-agresive.
Distribuite nu pentru frumusețea lor, ci pentru puterea lor de manipulare.
Sunt bâte poetice. Cu ele lovești fin, dar repetat, până când el cedează.
Sau pleacă.
Sau dă block.
Între timp, tu, draga cititoare, refuzi să vezi adevărul: că nu ești o victimă romantică, ci o narcisistă covert borderline cu o obsesie pentru suferință scenarizată.
Ți se pare că trăiești o dramă profundă.
Dar trăiești, de fapt, o telenovelă scrisă de AI și regizată de TikTok.
Și știi ce e mai trist?
Nici influencerul nu crede în ce scrie.
El știe doar că dacă pui în același paragraf cuvintele „femeie”, „nu te merit”, „privire rece”, „pasiune stinsă” și „pat în care nu mai e nimic”, ai deja 10K like-uri și cel puțin 3 narcisiste care vor spune:
„E ca și cum m-ai descris pe mine…”
Da, exact, te-a descris o unealtă de generare textuală.
Te-a „înțeles” un AI.
Și tu distribui acel text ca și cum e scris special pentru tine.
Pentru că, în fond, îți place să fii nefericită cu stil.
E mai comod să citești despre cum nu ești iubită, decât să-ți pui întrebarea:
„De ce rămân într-o relație care mă macină?”
Sau și mai bine:
„De ce îmi plac bărbații care scriu despre cât de detașați sunt?”
Nu, textul meu nu e despre iubire.
E despre ipocrizie.
E despre cum s-a transformat suferința într-o monedă de schimb pe Instagram.
E despre băieței care mimează profunzimea cu AI și despre femei care distribuie acea simulare în timp ce-și torturează bărbații reali cu așteptări generate digital.
E despre cum, în 2025, nu trebuie să mai simți.
Trebuie doar să „creezi content”.
Așa că, dragă influencerule, lasă AI-ul jos și du-te la terapie.
Și tu, dragă cititoare, data viitoare când vrei să distribui un text ca să-ți pedepsești partenerul, mai bine ieși cu el la o cafea și întreabă-l ce mai simte.
Sau nu.
Și continuă să trăiești ca un status de Facebook din 2013.
