Și uite așa, zeci de ani mai târziu, ai două tabere care se omoară, se acuză reciproc și au un discurs de manual al prostiei politice. Ce e mai trist? Că mulți „experți” și „suporteri” din afară aleg să-și bage nasul și să susțină una dintre părți cu o orbire intelectuală de-a dreptul jenantă. Nu contează că habar n-au de context, de istorie, sau de cine a pus gaz pe foc – ei trebuie să aleagă tabăra, să urle în cor, să-și justifice ignoranța cu sloganuri de doi bani și cu lozinci învechite.

Adevărul gol-goluț? Asta nu e un conflict între bine și rău. E un conflict al prostiei imperiale, al manipulării și al unui sistem internațional care preferă să vândă arme și să culeagă profit din sânge, decât să găsească o soluție reală. Și tu, dacă te bagi pe una din părți fără să gândești, nu faci decât să fii complicele acestei mascarade sângeroase.

Și să fie clar: eu nu susțin niciun război. Nicio violență nu poate fi justificată, iar sângele vărsat pe străzile alea nu e altceva decât o crimă colectivă. Dar să te poziționezi fără minte, fără empatie, fără să înțelegi măcar un sfert din ce s-a întâmplat acolo e pur și simplu o prostie criminală.

Deci, da, poate că lumea ar trebui să înceteze să mai joace acest joc grotesc de tabere, să înceteze să trimită arme și să învețe în sfârșit ce înseamnă responsabilitatea istorică. Până atunci, rămânem cu un conflict care se hrănește din prostie, ură și ipocrizie – iar noi, ca societate, suntem prea ocupați să ne alegem „favoriții” și să ne băgăm picioarele în adevăr.

Un mix între horoscopiști frustrați, șamani digitali și absolvenți de “Facultatea de Google și Whatsapp Voice Notes”, secția manipulare cu zâmbetul pe buze. Acești indivizi știu tot: de la cum ne controlează reptilienii somnul, până la cum a fost Einstein, de fapt, din Brăila. (Apropo, cică i se spunea Ailinstainu’ în liceu.)

Ei vorbesc despre „adevăruri ascunse” cu vocea groasă a cuiva care n-a citit nici măcar o etichetă de la șampon, dar îți explică sistemul monetar mondial cu două meme și-un link de pe un site care se încarcă doar marțea, la lună plină.

Dar adevărații campioni sunt consumatorii și propagatorii.

Aceștia sunt acei oameni care dau „share” la o știre cu titlul: „Ciorapii te omoară! Adevărul despre cum ne ucid elasticii la glezne!” – și apoi adaugă în comentariu: „Treziți-vă, oameni buni!” Ei știu mai bine decât cercetătorii, pentru că „a zis un băiat de la țară care cunoaște pe cineva la SRI”.

Aceștia trăiesc într-o realitate paralelă unde:

Bill Gates e un fel de Moș Crăciun satanic care trimite cipuri prin antenele de Vodafone;

NASA e o firmă de pază care ascunde Pământul Plat sub o pătură;

și, evident, virusul a fost creat din supă de lilieci și intenții malefice de la Ikea.

Iar tu, dacă le spui că poate, doar poate, nu e așa… ești „vândut Sistemului”, „plătit de Oculți” sau, cel mai grav, „n-ai mintea ta, frate!”

Într-o lume normală, acești oameni ar fi fost îmbrăcați în halate și supravegheați blând. Dar în era rețelelor sociale, au microfon, like-uri și o grămadă de timp liber între două postări cu pisici și profeții apocaliptice.

Concluzie?

Fake news-ul nu e glumă. E un circ. Dar nu unul cu clovni, ci cu spectatori care au urcat în arenă și cer „adevărul” țipând, în timp ce își bagă degetele în urechi.

Și în toată nebunia asta, adevărul stă într-un colț, cu o cafea rece și un bilet dus spre altă planetă.