duminică, iulie 20, 2025

Top 5 sapatamanal

Related Posts

Biblia de Bord și Dacii Zburători: Credința Cititorului fără Lectură

Un pamflet despre Călin Georgescu, cartea lui inutilă și cititorii care o plimbă prin selfie-uri fără s-o fi deschis vreodată.

Cartea, Cuvântul și Cuvântătorii lui Călin Georgescu

Trăim vremuri complicate. Vremuri în care dacă spui că Pământul e rotund, ești agent Big Pharma, reptilian cu diplomă de Soros sau, și mai rău, un ins care citește. În această atmosferă de cabană iluminată cu lămpi LED esoterice, apare, ca o diaree intelectuală la lumina lunii, cartea lui Călin Georgescu. Titlul? Nu contează. Poate fi „Manifest pentru o Românie verde” sau „Cum am scăpat de ONU și-am descoperit dacii interiori”. Substanța e aceeași: o pastă de creier zdrobită cu sare grunjoasă de Piatra Neamțului.
Dar nu despre carte e vorba, ci despre fanii ei. Publicul. Cei care și-au cumpărat volumul cu aerul că au „genunț de bibliotecă” la pachet cu iluminarea. Ei nu citesc cartea. Ei o plasează strategic în fotografii: în cafenele obscure, în portbagajul Daciei 1310 sau pe raftul unde stătea biblia. În fond, cartea lui Georgescu e singura biblie unde apostolii comentează live pe TikTok.
Cititorii lui Călin sunt mândri. Și de ce n-ar fi? Mulți nu știu să citească, dar au simțit că adevărul nu trebuie citit, ci simțit prin piept, ca refluxul gastric. Ei nu au nevoie de argumente, au nevoie de semne. Iar Călin le-a dat semne. Cu bold, majuscule și metafore de apocalipsă ortodoxă.
Georgescu nu scrie, el tună. Nu argumentează, ci revelă. Pentru el, cuvintele sunt obosite de atâta sens. Le împrumută de la Horia-Roman Patapievici, dar le împachetează cu sclipici dacopat. Așa se face că propozițiile din carte au această calitate unicat: să fie și ridicole, și plictisitoare, și puțin agresive, ca un unchi beat la parastas.
Cititorul tipic? Trist, dar vocal. Cu pieptul umflat de tricolor și creierul stors de TikTok. În lumea lui, Călin e profet, dacii zboară, iar dujmanii sînt „sistemul”. Orice critică e semn că ai fost „activat” de UE să subminezi salvarea națională. Dacă ai citit cartea și spui că n-ai înțeles-o, ești prost. Dacă ai înțeles-o și spui că e o mizerie, ești trădător. E un test logic imposibil: ori te iluminezi, ori ești complice.
Așa că, dragi români, puneți cartea la vedere. Lângă biblia de pe televizor, în portbagaj, în selfie. Nu contează dacă n-o citiți. Cartea nu e pentru citit, e pentru crezut. Pentru simțit. Pentru fluturat ca o legitimație de român adevărat. Restul? Restul e rațional, iar raționalul e deja parte din problema mondială.
Doamne-ajută și trăiască neamul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles