duminică, iulie 20, 2025

Top 5 sapatamanal

Related Posts

TVA-ul urcă, poporul se-apleacă: între Nicușor și cei 35.000 de euro ai justiției supreme

Promisiunea scrisă a lui Nicușor Dan de a nu majora TVA-ul se topește sub presiunea realității fiscale, în timp ce judecătorii CCR își pregătesc pensiile de lux

TVA-ul urcă, cetățeanul plătește, iar domnii judecători de la CCR își pun șampania la rece.
Că tot am zis la vremea potrivită că semnătura lui Nicușor Dan pe angajamentul că nu va crește TVA e cam ce e o umbrelă într-un taifun fiscal, iată-ne: vântul suflă, TVA-ul crește, iar Nicușor se ține de ce poate – de șireturi.
Sigur, poate fi considerat lăudabil că a vrut să se poziționeze ca scut fiscal în fața cetățeanului. Dar în loc de scut, a adus un paravan de carton. Căci TVA-ul nu era treaba lui, legal vorbind. Nu intră în atribuțiile unui președinte generalist cu ambiții metropolitane să decidă politica fiscală a guvernului, chiar dacă a semnat-o pe propria răspundere, probabil cu pixul de la conferința de presă.
A fost, deci, o prostie. Nu fiindcă nu e frumos să promiți, ci fiindcă e și mai urât să n-ai habar ce promiți.
Și, în timp ce tu, dragă cetățean, numeri bănuții la coada de la supermarket, te gândești dacă să mai iei și brânza sau doar eticheta ei, afli că domnii din CCR, acești zece drepți ai Constituției, își pregătesc o pensie cu bonus de bună purtare de 35.000 de euro. Pe cap de guler alb.
Așadar, avem așa: tu plătești TVA-ul, ei își fac primă de pensionare cât să-și cumpere, la retragere, o garsonieră modestă în Parisul pe care-l citează în decizii doar ca să-l infirme.
Statul ăsta nu e gospodar, e doar gospodar la furat speranțe și ambalat taxe în hârtie de staniol ideologic.
Ți se explică doct la televizor că „neadaptarea TVA-ului ar fi fost mai periculoasă”. Așa cum neadaptarea buzunarului tău e, se pare, o formă de nesimțire fiscală. Mai rău, e o amenințare la stabilitatea organigramelor bugetare.
Dar stai liniștit. România merge înainte. Ca o mașină de pompieri care, în loc de apă, aruncă facturi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles