Donald Trump lovește Iranul în sprijinul Israelului și bulversează tabăra sugeraniștilor antisemiți pro-Putin din România, care se declarau „doar” pro-Trump
Donald Trump, călăul pensionat al normelor diplomatice și manechinul preferat al unui frizer schizofrenic din Mar-a-Lago, tocmai a dat cu racheta în Iran. Nu metaforic, nu simbolic, ci cu toată artileria cinetică a omului care și-a luat diploma de „pacificator” dintr-un automat de hot-dogi în Texas. Cică în sprijinul Israelului. Adică exact în direcția opusă față de ceea ce urlau în gura mare sugeraniștii antisemiți și pro-Putin, inclusiv cei de pe plaiurile mioritice.
Ah, România — frumoasa țară cu oameni calzi, munți înalți și internet infectat. Aici, pe meleagurile unde conspirația globală se rumenește la foc mic între postările cu leacuri pentru cancer și „adevăruri interzise despre masonerie”, avem o specie aparte de păsări politice: sugeraniștii locali. Ei sunt cei care, cu un ochi la Moscova și altul la Fox News, îți explică doct că nu sunt chiar cu Putin, Doamne ferește, sunt doar „pro-Trump, pentru suveranitate, tradiție și valori creștine”, totul spus cu un accent de Facebook și un gând pios către Ceaușescu.
Acești domni — care se bat cu pumnul în pieptul virtual că apără valorile Occidentului de „decadență” — tocmai au fost puși în cea mai incomodă poziție de yoga geopolitică: Trump, farul lor de gândire strategică și spirit liber, tocmai a atacat Iranul. Iranul, fratele mai mic al Rusiei, camaradul de teocrație al lui Putin, furnizorul de drone cu explozibil și teologie anti-Israel.
Și acum, ce fac băieții noștri? Se uită nedumeriți la memele cu Trump călare pe vultur, strâng din dinți și încearcă să nu-și scuipe propriul feed. Căci nu poți să fii și pro-Trump și pro-Iran și pro-Putin și antisemit, dar și un pic filosionist la ocazii, când e Paștele mare și trebuie să donezi o icoană virtuală. Este greu. Este foarte greu să fii patriot de tastatură cu viziuni internaționale fluide și să te trezești că idolul tău bombardează partenerii idolului celuilalt idol.
Mulți se regrupează acum în tabăra „e o diversiune, nu e el cu adevărat Trump”. Alții spun că „e o înscenare făcută de Mossad ca să-l compromită”. Unii încearcă să reinterpreteze „pacea prin forță” în cheia biblică a armelor de foc binecuvântate. Dar cei mai mulți, sincer, au intrat într-un soi de comă ideologică: nu mai postează, nu mai comentează, doar dau scroll ca niște hamsteri cu traume existențiale.
Ce s-a întâmplat, dragă națiune suveranistă? Nu mai e Trump omul bun? Nu mai e Putin salvatorul lumii multipolare? Sau doar v-a lovit paradoxul că, de fapt, cei doi nu dansează mereu pe aceeași muzică? Că omul păcii voastre s-a dus la război, iar omul războiului vostru e brusc în offside strategic?
Trăim vremuri confuze, iar pentru sugeranistul român, care își trage ideologia din podcasturi rusești traduse prost și live-uri din Arizona, dilema e mai profundă decât pare: dacă Trump lovește Iranul, și Iranul e cu Putin, înseamnă că Trump e contra lui Putin? Și dacă e așa, mai e Trump bun? Sau e doar o păpușă a Israelului globalist?
În final, poate că tot ce rămâne e o urare sinceră, din inimă, pentru toți sugeraniștii antisemiți de serviciu: mult succes în a vă reconcilia antisemitismul de bază cu simpatia pentru un lider care tocmai a apăsat pe butonul de „solidaritate cu Tel Avivul”. Căci, nu-i așa, e greu să fii naționalist fără busolă, când idolii tăi geopolitici se apucă să se bombardeze între ei.
Asta e, fraților. Pacea asta de carton vine cu instrucțiuni în chirilică, dar manualul de utilizare l-a scris cineva din Texas. Iar când deschizi cutia, în loc de porumbelul păcii… îți sare direct o rachetă.
