Gigi Becali, sfântul asfaltului și spaima curcubeielor
Poveste adevărată, frate: l-au dat afară pe Gigi din strană.
Nu că ar fi cântat fals – deși, sincer, nici Îngerii nu mai pot rezista când îl aud declamând „Tatăl nostru” cu accent de Pipera și dicție de Miorița beată. Problema a fost că n-avea diplomă. Nu Conservator, nu Seminar. Nici măcar abonament de RATB teologic. Așa că CO Dani – cunoscut și ca tovarășul turnător Dobrescu -, speriat că se prinde lumea că și popii cântă după ureche, l-a scos pe Beeecali din corul Sfinților V.I.P. al Catedralei Mântuirii Neamului Prost.
Dar când viața îți închide o strană, Gigi îți deschide o procesiune. Cu microfonul în piept, popii pe lângă el și aghiasma la PET de 2L, Gigi se va apuca, iarăși, să sfințească Bucureștiul, nu glumă. Mai precis: traseul marșului LGBTQIA, ca nu cumva să rămână pe-acolo vreun demon în slapi și cu glitter în păr.
Monolog (în stil Caragiale, dar cu miros de tămâie și varză călită)
* „Domnilor! Eu nu judec. Nu, nu! Niciodată! Eu doar mă duc, cu sfințenie, cu popii, cu crucea mare cât antena de pe Casa Presei, și fac treabă. Sfințesc trotuarul, bordura, semaforul, și, dacă am timp, dau și cu puțină mir pe bicicletele celor păcătoși. Ce să fac dacă BORfașii nu mă mai vor la Catedrală? Să stau acasă? Nuuu! Mă trimite Hristos pe asfalt, frate! Și dacă nu-l ascult, ajung în iad. Și eu nu vreau în iad, că acolo nu-i niciuna din vilele mele!”
Și tot așa, cu vocea tremurată între extaz mistic și delir mediatic, Gigi ne anunță solemn că duminică, după Pride, va merge „pe urmele lor”, să sfințească drumul. Ca și cum pe Calea Victoriei s-ar fi plimbat însăși Gomora în chiloți cu paiete.
* „Facem și noi un marș”, zice el. Dar nu-i zice contra-manifestație, nu! E sfințire în contrasens. E pelerinajul ortodox al asfaltului pierdut. Și să nu crezi că merge singur. Nu! Merge cu gașca de sfinți în trening, cu popi portabili și aghiasmă la dozator.
Intră în scenă și sugeraniștii
Cine-l însoțește? Păi… crema duhovniciei de cartier: pensionari de duminică cu genunchii tociți de la pupat icoane în rate, bărbați cu cruci cât volanul de TIR, și femei care ar arde o paradă doar pentru că au văzut curcubeul pe margarina de post. Sugeraniștii de serviciu, adică acei români sincer convinși că „păcatul” iese cu bolboroseală și apă sfințită, dar n-au nicio problemă să voteze cu corupți care fură până și din colivă.
Unii vin cu icoane în rucsac, alții cu suspine și panseluțe pentru Sfântul Gigi din Pipera, patronul celor ce cred că dacă strigi „Amin” tare, primești o reducere la mântuire.
* „Noi suntem cu familia tradițională, da’ când Gigi strigă, noi mergem!”, zice tanti Florica din Berceni, în timp ce agită o pancartă pe care scrie „Tămâiază-i, Doamne, că ne strică copiii la cap!”
Ei nu înțeleg prea bine nici ce e LGBTQIA, nici ce-i sfințirea, dar știu că Gigi e „de-al nostru” și că dacă zice el că vin duhuri, sigur vine ceva – măcar un reportaj la România TV.
Când GODporația BOR tace, Gigi tămâiază
Cât despre Patriarhie? Nicio reacție. Se vede treaba că între o declarație de dragoste creștină și un cont generos de sponsorizare, aleg întotdeauna a doua opțiune.
GODporația BOR nu-l mai lasă să cânte, dar nici nu-i interzice să exorcizeze Calea Victoriei ca pe o discotecă blestemată. Ce contează că lumea râde? Important e să nu râdă demonii.
Final cu lumânare și râs amar
Într-o țară unde educația sexuală e considerată satanism, iar grija pentru diversitate e văzută ca semn de Apocalipsă, Gigi Beeecali a devenit un fel de talisman absurd. Un Don Quijote cu tămâie, care nu luptă cu morile de vânt, ci cu parada de culori.
A fost dat afară din Catedrală, dar a cucerit trotuarul. A pierdut strană, dar a câștigat terenul. Pe jos, cu crucea-n mână, cu sugeraniști în spate și gura mare, Gigi Beeecali s-a autoproclamat Sfântul Patron al Exorcizării Civice de Duminică.
Și nu e nimic mai românesc decât un milionar mistic care aleargă după duhuri necurate, în timp ce tu n-ai bani de tramvai și spitalul din colț se dărâmă de la sine.
