„A făcut un caca mic și un caca mare”, cum plastic ar rezuma nevastă-sa, Cristela. Iar România, mai constipată ca oricând, rămâne fără guru, fără program și, mai grav, fără spectacol.
Într-o țară unde politica e un soi de comedie cu accente penale, iar suveranismul a ajuns sinonim cu „securism cu lavandă”, Căcălin Georgescu a anunțat, senin, că se retrage. Nu ca să lase loc altora, ci ca să nu mai dea explicații. Și-a luat rămas-bun de la viața publică într-un live solemn, în care a combinat citate morale, aer de martir și voce de om obosit care tocmai și-a încheiat tura de iluminat națiuni.
Dar în spatele vorbelor meșteșugite cu dalta „patriotismului suveranist” se ascunde o realitate cât se poate de simplă: a fugit de parchet ca de coada SRI-ului. Când ești chemat să dai explicații pentru o colecție întreagă de infracțiuni care ar face invidios și un dictator mediocru, retragerea din viața politică nu e act de noblețe, ci o formă de igienă penală.
Cristela, partenera lui de viață și, se pare, și de diagnostic social, a spus-o cel mai bine:
„A făcut un caca mic și un caca mare.”
O analiză fecal-existențialistă rar de onestă în viața politică românească.
Și totuși… ce ne facem cu adepții?
Poate cea mai tragicomică scenă a acestui final de act este imaginea votanților săi. Oamenii care l-au urmat orbește, ca pe un amestec între Zalmoxe și Zorro, sunt acum în derivă spirituală. Rămași fără farul lor de Dâmbovița, ei privesc spre ceruri și caută sens în postările de pe Telegram.
Ce va face acea masă de români care confundau mitologia dacică cu programul de guvernare și consumau teoriile conspirației ca pe siropul de tuse? Poate vor migra spre alt „vindecător național”, poate vor fonda un nou partid – „Partidul Național Nostalgic – Aripa Mistică”. Sau, într-un acces periculos de luciditate, poate vor descoperi gândirea critică. Dar să nu exagerăm cu optimismul.
Final cu miros de busuioc și protocol penal
Căcălin Georgescu rămâne, în final, ceea ce-a fost mereu: un accident de traseu pe centura ideologică a României. A venit cu aer de lider ezoteric, a plecat ca un personaj de sketch – din acela pe care nici Divertis nu l-ar fi crezut real.
Va rămâne în cărțile de istorie, poate la subsolul capitolului „Curente paralele și comice în România post-adevăr”, între Livache și influencerii antivaccin.
La revedere, Căcălin. Ai venit ca o profeție. Ai plecat ca o glumă.
Și ca să parafrazăm familia: ai făcut ce-ai putut. Un caca mic. Și un caca mare.
