Vicepremierul Dragoș Anastasiu a plătit mită legalizată sub formă de consultanță fictivă. DNA confirmă: a fost denunțător, nu doar martor
Vicepremierul Anastasiu – sfântul protector al evaziunii cu acte-n regulă
Nu e lucru ușor să dai șpagă opt ani la rând fără să obosești. E nevoie de disciplină, constanță, o viziune fiscală coerentă și, mai ales, un stomac tare, poate chiar două. Dragoș Anastasiu le are pe toate, e omul care a reinventat „taxa de protecție” în varianta white-collar: se dă consultanță fictivă, se semnează frumos, se facturează netulburat și se merge mai departe spre reformarea României, bineînțeles, din postura de vicepremier.
Fiindcă da, în România, dacă ai plătit mită constant, organizat, cu chitanțe și tot tacâmul, nu te numești infractor, ci „bun cetățean cu spirit antreprenorial”. Iar dacă nu te-au prins la timp, e vina sistemului care n-a fost suficient de vigilent, nicidecum a ta, păi se poate?
Sfânta Mita Recunoscută – ocrotitoarea guvernelor progresiste
Într-o țară unde unii se roagă la moaștele Sfintei Parascheva, alții se roagă la contabilul de la ANAF. Iar când nu ajută contabilul, vine doamna Burlacu, protectoarea evazioniștilor și mama consultanței fără obiect. Tanti Burlacu, un fel de madam Popescu în variantă fiscală: cu o mână ia, cu cealaltă promite că nu dă.
Și așa, între 2009 și 2017, Dragoș Anastasiu a finanțat cu sârguință cariera doamnei. Peste 150.000 de euro – nu pe prostii, nu pe lux, nu pe vreo amantă exotică. Pe consultanță inexistentă. Ca să nu existe și dosar.
Când l-au întrebat procurorii dacă știe ce a făcut, a zis „Da, știu, dar nu prea voiam.” O formă elegantă de autodenunț cu jumătate de gură. Și, cum la DNA cooperarea e noua spovedanie, omul a primit indulgență totală. Nu doar că nu l-au urmărit penal, dar l-au și numit martor. Ca și cum un hoț care recunoaște că fură e promovat paznic la bancă.
Reforma – acel cuvânt care s-a sinucis în direct
Nu poți să strigi „reformă morală” în stânga și „analfabetism fiscal cu bună credință” în dreapta, decât dacă ești foarte antrenat în echilibristică ipocrită. Anastasiu pare să fie. A zis public, cu emfază de patron de pensiune bio: „Am fost doar martor, nu denunțător.” A doua zi, DNA l-a contrazis cu documente: „Ba da, a fost denunțător, de-aia am clasat dosarul.”
Într-o țară normală, omul își dădea demisia, în România, dă un interviu la Digi24, zâmbește, explică, își cere scuze într-un mod atât de sec încât ți se face milă de scuzele respective. După care trece la treabă: elaborează politici fiscale. Că cine înțelege mai bine sistemul decât cel care l-a fentat artistic?
Politica – sportul în care corupția e alergată cu medalie pe piept
PSD, cu ipocrizia de partid second-hand, sare de fund în sus: „Să demisioneze!” Adică partidul cu peste 200 de dosare penale în istorie cere capul unui corupt reformat. E ca și cum Pablo Escobar s-ar supăra pe un dealer local că n-a plătit TVA.
Sindicatele funcționarilor cer și ele demisia. Corect, doar că sunt aceiași funcționari care i-au făcut cafele doamnei Burlacu în birou timp de un deceniu.
Nicușor Dan, eternul introvertit salvator, declară că „nu știa” de faptele lui Anastasiu. De ce nu știa? Aceasta-i întrebarea.
Concluzie: statul paralel e deja în funcție – și are contract de consultanță
Ce învățăm de aici? Că, dacă vrei să fii vicepremier în România:
Nu trebuie să fii cinstit, ci să știi când să spui „Știți, recunosc…”
Nu trebuie să reformezi, ci doar să mimezi reforma cât timp ai imaginea corectă.
Nu trebuie să ai onoare, ci un avocat bun și un PR mai bun.
Dragoș Anastasiu e doar simptomul. Boala e veche, metastazată și decorată cu funcție publică. Până la următoarea campanie electorală, avem deja slogan:
„Cu Anastasiu în guvern, nu ne mai e frică de ANAF. E partener!”
Iar dacă mâine DNA îl cheamă iar, nu-i nimic, poate ia și o consultanță nouă pe drum, că doar e reformă, nu?
PS
Așteptăm cu deosebit interes să aflăm de ce nu știa președintele Nicușor Dan, precum și reacția prim-ministrului Ilie Bolojan.
