Nicușor Dan retrimite în Parlament legea prin care 500 hectare ajungeau gratuit la o universitate implicată în scandaluri de corupție și imobiliare
Când în România se face o donație de peste 500 de hectare din terenul statului, nu vorbim de caritate, ci de jaf cu fundiță legală. Nu e act de generozitate, ci de generare a unor viitoare vile, cu etaj, piscină și eventual un laborator de cercetare la subsol, să dea bine în acte. Iar când Universitatea de Științele Vieții din Timișoara, aflată deja în centrul unor scandaluri de corupție, primește această pleașcă, miroase a combinație de sorginte universitar-mafiotă cu parfum de PUZ-uri și pământuri parcelate pe șustache.
Legea, inițiată de eternul servitor al intereselor „academice” Sorin Cîmpeanu (același care a vrut să redefinească plagiatul până când ar fi putut trece și o compunere de clasa a VI-a drept teză de doctorat) prevedea transferul gratuit al celor peste 500 de hectare. Statul (ca un tată senil) urma să le cedeze fără măcar să întrebe: ,,Da’ voi ce faceți cu ele, copii?”
Totuși, pe acest fond de somn instituțional profund, cineva a tresărit. Nu, nu DNA-ul (care probabil completează încă formularele de toner) și nici CCR-ul care a aprobat legea într-un mod atât de nonșalant încât aproape că ai impresia că au semnat-o în somn, între două cafele servite de lobby-ul imobiliar.
Cel care a spus nu acestui jaf cu diplomă a fost Nicușor Dan, președintele României, care a îndrăznit să facă exact ceea ce ne-am obișnuit să nu mai așteptăm de la nimeni din funcțiile înalte: să gândească, să citească și (culmea!) să refuze o hoție ambalată în panglici academice, asta după ce o făcuse și KWI, ambii contestând legea cu pricina.
Cine-l cunoaște pe Nicușor Dan știe că are o relație specială cu terenurile: le apără de betoane ca pe propria mamă. Este genul de om care se ceartă cu dezvoltatorii ca un domn cu guler apretat certându-se cu o haită de dulăi, calm, cu logică, dar înjurat din toate direcțiile și cu toate astea, nu cedează.
A retrimite o astfel de lege în Parlament nu e doar un gest birocratic, ci un semnal public că statul nu e de vânzare cu metru pătrat, chiar dacă ai o universitate care se ascunde după titulaturi pompoase și hârtii de protocol. Universitatea în cauză nu e doar un centru de învățământ, ci și un simbol al rețelei în care învățământul superior a fost transformat în canal de scurgere pentru interese locale.
În mod ironic, terenurile respective ar fi trebuit să ajute studenții să facă practică agricolă. Îți și imaginezi cohorta de tineri, cizme în picioare, semănând porumb pe un teren pe care între timp se ridică un cartier rezidențial cu „vibe eco” și „viziune sustenabilă”, practică, nu glumă.
Iar profesorii implicați în scandalul de corupție de la universitate ar trebui să-și scoată pălăria în fața lui Nicușor Dan, nu de respect, ci de frică, pentru că în lumea lor, orice blocaj de acest tip înseamnă pierderi de milioane. Ei (care și-au făcut doctoratul în „cum să driblezi statul”) tocmai au dat de cineva care încă citește Constituția ca pe un act viu, nu ca pe o carte de bucate pentru grupuri de interese.
CCR-ul a dat undă verde acelei legi, probabil fiind prea ocupat să-și apere propriile pensii speciale, neavând chef să explice cum e posibil ca orice lege cu iz penal să treacă filtrul lor cu miros de legalitate expirată. Justificarea lor? E „în regulă” , exact ca în bancul cu pacientul căruia i se amputează piciorul greșit, dar totul e conform procedurilor.
Într-o țară unde „tunurile imobiliare” au rang de obicei național, gestul lui Nicușor Dan pare aproape exotic. E ca și cum ai descoperi că un polițist din intersecție chiar știe codul rutier sau că un parlamentar a citit Constituția, mirare totală în tabăra celor obișnuiți ca instituțiile statului român să fie complice la actele de corupție.
Așa că da, merită spus răspicat: Bravo, Nicușor Dan! Într-un ocean de indiferență și complicitate, ai fost singurul care a ținut cu dinții de 500 de hectare și de principiul că statul nu se conduce ca o agenție imobiliară.
Pentru unii, 500 de hectare sunt o șansă de îmbogățire.
Pentru Nicușor Dan au fost o linie roșie.
