duminică, iulie 20, 2025

Top 5 sapatamanal

Related Posts

Descoperirea Pantofilor Elenei din Troian șochează

Doi dacologi celebri găsesc în munții Neamțului pantofii Elenei, într-un troian, în urma unui incident bizar cu telecabina dacică

Recent, în inima montană a județului Neamț, acolo unde logica și realitatea s-au rătăcit printre brânză de burduf și teorii conspiraționiste cu spirite dacice, a avut loc o descoperire cu totul epocală: Pantofii Elenei (din troian). Nu Elena din Troia, ci Elena noastră, autohtonă, cu CV de pușcăriașă VIP și un maldăr de dosare penale la purtător, pe numele său.

Protagoniștii acestei fantezii montane sunt doi stâlpi ai dacopatiei moderne: Oreste, interlocutor spiritual cu entitățile cosmice și prizor ocazional de curent astral, și Puric, mim naționalist cu dor nestins de glie și obsesii legate de verticalitatea morală daco-patriotică.
Cei doi, sătui de banalități urbane precum plimbatul cu lifturile sau scările rulante din Mall, au ales să urce muntele cu telecabina dacică, o relicvă funcțională doar în teorie și în mințile lor. Destinul, însă, avea alte planuri. Curentul s-a dus – probabil plecat în pelerinaj la Sarmizegetusa – iar cei doi au rămas suspendați deasupra unui troian uriaș, cu nimic mai prejos decât ridicolul situației.
Hotărâți să nu aștepte salvarea precum plebea, cei doi au decis să sară. Numai că, imediat după contactul cu zăpada, s-a auzit un urlet sfâșietor. Nu de durere, ci de plăcere mistică – Oreste descoperise, într-un mod deloc ortodox, doi pantofi cu toc înfipți adânc în zona în care nici soarele dacic bate.
Puric, păstrându-și calmul ancestral, a efectuat o analiză „impertinentă” la fața locului și a concluzionat că pantofii nu erau doar accesorii banale, ci obiecte de patrimoniu spiritual. Când, în cele din urmă, echipele de salvare au reușit să extragă artefactele din cavitatea anală a lui Oreste, Puric a exclamat cu amărăciune naționalistă:
– „Asta, domnule, e un românism pur! Dacă eram eu, nu-i mai scoteam niciodată! M-ar fi ajutat să am o poziție verticală, ca un dac adevărat, mândru că mă trag din strămoși!”
Ca orice non-eveniment cu potențial de isterie națională, povestea a ajuns imediat pe Antena 3, unde o echipă de analiști de profesie „vorbitori fără subiect” și pensionari din fostul electorat PPDD au ajuns rapid la o concluzie lipsită de orice fundament: pantofii aparțin Elenei.

Care Elena? Aici începe spectacolul absurdului. După ce au fost luate în calcul mai multe Elene (de la Udrea la Ceaușescu, ba chiar și Elena din Vacanța Mare), s-a stabilit, aleatoriu, că e vorba de Elena cea nurlie, cunoscută pentru abilitățile ei de a trezi dimineața cocoșelul lui Cocoș și seara pe-al Cucului de la Cotroceni.
Conform „sursei” de la Antena 3, pantofii ar fi fost pierduți de Elena în timp ce fugea noaptea de la o gală de box către Neamț, într-o tentativă eroică de a-l trezi pe Pinalti la ora exactă.

Dar farsa nu se oprește aici. Se zvonește, în presa de bârfă și în spatele ușilor dosite de la DNA, că Codruța, posesoarea bufniței mov și ultimul bastion al binomului dezbinat, i-ar fi recomandat Elenei să revină la Beciul Domnesc. Motivul? Să îngrijească un gândac adoptat în timpul detenției anterioare, care între timp a crescut până la dimensiunile unui șobolan adolescent. Se spune că insecta avea o pasiune aparte pentru sânii Elenei, privați de sutien de către administrația penitenciarului „din motive de securitate”.
Și, ca orice dramă națională cu iz de prost gust și glorie tabloidă, se încheie cu o întrebare logică în această țară fără logică:
Oare o vor reprimi pe Elena la Beciul Domnesc… cu pantofii în mână sau tot „la purtător”?

Notă:
Aceasta este o revizuire a unui text pe care l-am scris și publicat prin 2017.
Între timp, Elena a mai trecut pe la ,,Beciul Domnesc” și tocmai a fost eliberată condiționat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Popular Articles